Ce trebuie să facem când bate vântul? Recomandarea medicilor oftalmologi

Ce trebuie să facem când bate vântul? Recomandarea medicilor oftalmologi
Publicat: 02/04/2015, 18:15

„În perioadele cu vânt, este necesară protecția ochilor cu ochelari de orice tip (de vedere, dacă aceștia sunt necesari, de soare, dacă timpul o impune, de protecție) deoarece vântul vehiculează particule diferite (sticlă, metal, lemn, nisip, piatră, hârtie, plastic etc), particule care se pot inclava în pleoape sau chiar în globul ocular, putând provoca grave infecții, ducând până la pierderea vederii”, a declarat, managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, Monica Pop.

Simptomele resimțite în aceste situații sunt senzație acută de corp străin, lăcrimare intensă, tendința de a închide ochiul sau de a clipi foarte des.

„Odată cu apariția acestor simptome este strict interzisă frecarea ochilor, pentru că acest gest va duce la inclavarea mai adâncă și la agravarea stării de rău”, a mai spus Monica Pop, precizând că persoanele aflate în această situație trebuie să se prezinte de urgență la medicul oftalmolog.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
O țară din Europa ar putea reduce impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
×